NOUTĂŢI

Concurs „Am crescut împreună”

Jidvei, companie care s-a dezvoltat având în centrul filosofiei sale familia și valorile acesteia, prețuiește legăturile de-o viață. Ana și Maria sunt cele două surori care au preluat misiunea de a duce mai departe pasiunea pentru vinuri transmisă din generație în generație. Nu întâmplător, două dintre cele mai apreciate și impunătoare vinuri produse de Jidvei, din gama exclusivistă Owner’s Choice, le poartă numele.

Luna martie celebrează femeile de pretutindeni. Din dorința de a aduce împreună surorile și prietenele de o viață, dar și de a sărbători prezența de generații a brandului Jidvei pe piața vinurilor românești, lansăm concursul „Am crescut împreună”.

Desfășurat în perioada 26 februarie 2018 – 12 martie 2018, pe paginile de Facebook și Instagram ale Jidvei, concursul oferă 4 premii care constau în câte un weekend pentru două persoane la Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă și 18 premii în vinuri Ana și Maria.

Facebook
Pentru Premiul cel Mare – trei weekend-uri la Castelul Bethlen-Haller, participantele trebuie să recreeze o fotografie din copilărie cu sora sau prietena de o viață, să posteze pe Facebook în secțiunea comentarii a postării legate de concurs cele două imagini (de atunci și de acum) și să îi dea tag surorii sau prietenei.

Pentru premiile în vin, participantele trebuie să îi scrie surorii sau prietenei alături de care au crescut, în secțiunea comentarii a postării legate de concurs, un mesaj care începe cu „draga mea, îți amintești...”, și să îi dea tag.

Instagram
Pentru Premiul cel Mare – un weekend pentru două persoane la Castelul Bethlen-Haller, participantele trebuie să recreeze o fotografie din copilărie cu sora sau prietena de o viață, să posteze cele două fotografii pe contul personal, folosind hashtag-urile #jidvei și #amcrescutimpreuna.

Pentru premiile în vin, participantele îi vor scrie surorii sau prietenei alături de care au crescut, în secțiunea comentarii a postării legate de concurs, un mesaj care începe cu „draga mea, îți amintești...” și să îi dea tag.

Juriul Jidvei va premia cele mai creative fotografii și mesaje dedicate surorilor și prietenelor de o viață.

Pentru mai multe detalii, consultați Regulamentul aici.