NOUTĂŢI

Concursul Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan” 2019 şi-a desemnat câștigătorii

Castelul Bethlen-Haller a găzduit și anul acesta finala celei de-a XVII-a ediții a concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan”. Competiția dedicată profesioniștilor din domeniul HoReCa din întreaga țară s-a desfășurat în perioada 24-25 octombrie 2019, iar participanții și-au putut dovedi talentul și pregătirea în domeniu în cadrul unor probe riguros jurizate. Jidvei, în calitate de sponsor oficial, a sprijinit Asociația Națională a Maître d’Hotel (ANMH), condusă de Nicolae Pupăză, în organizarea și asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a evenimentului.

Un număr de 17 concurenți, șefi de sală și manageri de restaurante reprezentând toate zonele țării, au avut prilejul de a-și demonstra abilitățile profesionale în fața unui juriu de specialitate format din 12 membri. Pentru a putea analiza îndeaproape și pentru a evalua polivalența și precizia necesare meseriei de maître d’hotel, pe parcursul tuturor probelor competiției președintele juriului, Sergiu Nedelea, a fost asistat în comisiile de jurizare de Liliana Bucătaru, Daniel Zotiu, Cornelia Toma, Virgil Mănescu, Bogdan Dumitrescu, Lucian Deac, Alin Smole, Vlad Mureșan, Mihai Ciucur, Cristian Szekely, Aurelian Luca, Petrișor Petcu și Marian Mihalcea.

Cunoștințele concurenților au fost testate pe parcursul a trei probe: o probă teoretică, o probă de decantare și servire a vinului și o probă de îndemânare în pregătirea și servirea unor preparate pe bază de pește și fructe de mare, precum și a piersicilor flambate. Clasamentul final decis de juriu a fost următorul: Marele Premiu – Trofeul „Marian Bugan” 2019 – Cătălin Ghiță; Locul I – Adrian Sasu; Locul II – Octavian Roșca; Locul III – Alin Slăvuțeanu.

Grupul Jidvei se bucură să poată sprijini demersurile Asociației Naționale a Maître d’Hotel care, prin Concursul Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan”, își propune ca an de an să stabilească, grație demonstrațiilor participanților, un etalon în privința calității serviciilor pe care trebuie să le ofere hotelurile și restaurantele din România.