NOUTĂŢI

S-a încheiat cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”. Marele Premiu a fost câștigat și anul acesta de un solist instrumentist.

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” și-a desemnat câștigătorii în cadrul Galei Laureaților, care a avut loc vineri, 6 septembrie 2019. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia au răsunat și anul acesta cântece pline de bucurie și sensibilitate. 36 de soliști vocali și instrumentiști amatori din întreaga țară, dar și de peste hotare, respectiv din Serbia și Republica Moldova, au concurat pentru trofeul festivalului.

După emoțiile concursului, ziua de sâmbătă, 7 septembrie, este dedicată activităților educative destinate tinerilor concurenți și va include în program vizitarea plantațiilor de viță-de-vie, a cramelor Jidvei și a Castelului Bethlen-Haller. Duminică, 8 septembrie, Gala laureaților își va afla ecoul la Jidvei, locul în care s-a făcut primul pas spre ceea ce avea să se transforme, în timp, într-unul dintre evenimentele folclorice emblematice din întreaga țară.

Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național de Folclor „Strugurele de aur” 2019 a fost acordat solistului instrumentist Sorin JIVCU, din Serbia.

Premiul I la secțiunea soliști instrumentiști a fost câştigat de Ciprian Vîrciu, iar premiul I la secțiunea soliști vocali, de tânăra interpretă Cătălina Rotaru.

- Premiul II Soliști instrumentiști: Alexandru Ioan Călin
- Premiul II Soliști vocali: Silvia Timiș
- Premiul III Soliști instrumentiști: Silvija Adamovici, Serbia
- Premiul III Soliști vocali: Anișoara Popescu
- Premiul Cramei Jidvei: Bianca Șușman
- Premiul Radio Romania Regional: Silvia Timiș
- Premiul „Drumul Vinului, Țara Vinului”: Alexandru Pop
- Premiul Orchestrei Jidvei România: Cristina Todor
- Premiul Special al Juriului pentru tineri din afara țării: Damian Spinei, Republica Moldova
- Premiul de Popularitate: Ioana Puia

Concursul și Gala laureaților au fost transmise în direct pe TVR 1, în fiecare dintre zilele de 4, 5 și 6 septembrie 2019, începând cu ora 18.00, iar recitalurile au fost înregistrate și vor fi difuzate ulterior în cadrul îndrăgitei emisiuni de televiziune „Tezaur Folcloric”. Festivalul s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și în coproducție cu Societatea Română de Televiziune. Parteneri media: Radio România Cluj, Ziarul Unirea și Alba 24.