NOUTĂŢI

„Ichigo-Ichie: Planting the Seeds” – expoziție de fotografie marca Jidvei

Miercuri, 14 noiembrie 2018, compania Jidvei a prezentat vernisajul expoziției de fotografie, „Ichigo-Ichie: Planting the Seeds”, semnată Daniel Beres. Având la bază un concept din cultura Japoniei, țară din care artistul a venit special pentru acest eveniment, vernisajul a reprezentat prilejul perfect pentru un cupaj de fotografie, inspirație și bucuria de a împărtăși povești.

Jidvei pentru al patrulea an consecutiv alături de Transylvanian Grand Prix

Două campionate mondiale, cinci continente, 33 de ţări, 2000 de sportivi sunt elementele care fac ca România să fie și anul acesta în centrul atenţiei lumii dansului sportiv internațional. În perioada 3-4 noiembrie 2018, orașul Sibiu va găzdui Transylvanian Grand Prix, cel mai important eveniment de dans sportiv din România, sprijinit în continuare cu bucurie de compania Jidvei.

Primul film inspirațional românesc, o lecție despre natura umană

Pe 30 octombrie 2018, Cinema Pro a găzduit lansarea oficială în București a primului film inspirațional românesc, „Coborâm la prima”. Producție independentă cu o poveste emoționantă despre natura umană și o distribuție ce reunește figuri cunoscute ale filmului românesc, „Coborâm la prima” marchează debutul în lungmetraj al regizorului Tedy Necula. Autenticitatea și vulnerabilitatea sunt în prezent unele dintre cele mai mari acte de curaj, iar noi ne bucurăm să fim alături de tânărul regizor în această experiență.

Finala concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan” 2018

În perioada 7 – 8 octombrie 2018, Castelul Bethlen-Haller a găzduit finala celei de-a XVI-a ediții a concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan”. Competiția este dedicată profesioniștilor din domeniul HoReCa din toată țara, care își demonstrează măiestria abilităților în bucătărie în cadrul unor probe atent jurizate. Compania Jidvei, în calitate de sponsor oficial al acestei ediții, a sprijinit Asociația Națională a Maître d’Hotel (ANMH) în organizarea și asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a evenimentului.

Câștigătorii campaniei „Weekend la Castelul Bethlen-Haller”

Campania „Weekend la Castelul Bethlen-Haller”, desfășurată în perioada 9 septembrie 2018 — 2 octombrie 2018, și-a desemnat câștigătorii. Aceștia se vor bucura în perioada 15 octombrie – 16 decembrie 2018, la Castelul Bethlen-Haller, localitatea Cetatea de Baltă, din județul Alba, de două nopți de cazare, mese savuroase, tururi ale cramelor, vizitarea celei mai mari podgorii din Transilvania și asigurarea transportului la și de la locație, iar degustarea de vinuri va completa întreaga experiență.

Vinurile Jidvei, premiate cu cinci medalii la Austrian Wine Challenge Vienna

La începutul lunii septembrie, vinuri provenite de la peste 1700 de producători din treizeci și nouă de țări au fost jurizate în cadrul Austrian Wine Challenge Vienna - AWC Vienna, cel mai mare concurs de vinuri recunoscut oficial la nivel mondial.