vinuri care transformă tradiția în moștenire
Owner’s Choice este expresia unei alegeri născute din pasiune și continuitate — alegerea unei familii care a transformat dragostea pentru vin într-o moștenire dăruită din generație în generație. Colecția poartă numele fiicelor proprietarului — Ana și Maria — și reflectă o viziune construită pe excelență, respect pentru pământ și recunoștință pentru origini.
De mai bine de un deceniu, fiecare sticlă Owner’s Choice poartă semnătura unei selecții riguroase și a unui terroir excepțional. Strugurii, proveniți exclusiv din parcele cu expoziție sudică, sunt culeși manual, iar vinurile sunt alese prin degustare „în orb” — un proces exigent, în care peste treizeci de mostre sunt evaluate de o comisie de oenologi și degustători autorizați.
Colecția reunește vinuri fine și echilibrate, cu personalități distincte și note aromatice care reflectă măiestria vinificatorilor Jidvei: Ana Sauvignon Blanc, Ana Chardonnay, Maria Fetească Albă, Maria Pinot Gris și Maria Rhein Riesling. Iar acum, li se alătură Ana Fetească Regală — un tribut adus soiului emblematic al podgoriei, care desăvârșește paleta aromatică și completează povestea unei colecții ce vorbește despre familie, noblețe și tradiție.
Ana Fetească Regală
Floral și revigorant, Ana Fetească Regală cucerește cu arome de flori de salcâm, mere verzi și galbene, completate cu note suave de caise. Aciditatea vioaie îi conferă un caracter energic, iar finețea specifică soiului Fetească Regală aduce un plus de eleganță acestui vin.
MARIA RHEIN Riesling
Cu o structură echilibrată, Maria Rhein Riesling exprimă terroir-ul Podgoriei Jidvei și măiestria vinificatorilor. Un vin generos cu tonuri de flori albe, măr verde, fructe cu sâmburi și o notă revigorantă de citrice și agrișe.
Maria Fetească Albă
Fermecător și armonios, Maria Fetească Albă se remarcă prin îmbinarea savuroasă a aromelor de flori de salcâm și pere coapte cu tonurile minerale, punând în evidență subtilitatea acestui soi românesc.
Ana Sauvignon Blanc
Sensibil și elegant, Ana Sauvignon Blanc încântă cu accente tipice de flori de soc și aciditate crocantă, alături de note de caise, piersici, lămâie, grepfrut și codiță de roșie.
Maria Pinot Gris
Delicat și catifelat, Maria Pinot Gris se distinge printr-un echilibru aromatic deosebit – iasomie, mere verzi, pere și citrice. Un vin floral și fructat, deopotrivă, cu discrete irizații rozalii.
Ana Chardonnay
Plin de grație și prospețime, Ana Chardonnay te poartă printre flori de iasomie și livezi de mere verzi. Un vin discret cu textură onctuoasă și tonuri fine de pâine proaspăt scoasă din cuptor.
Pe sticlele din colecția Owner’s Choice, imaginea unui castel amintește de istoria care a modelat tradiția din Țara Vinului.
Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, prezent pe eticheta vinurilor Maria, veghează de aproape 400 de ani colinele Podgoriei Jidvei, înconjurat de vii nesfârșite și păduri de stejari. De-a lungul trecutului său tumultuos, castelul a traversat epoci de glorie și încercări, fiind deținut de peste 45 de proprietari. Restaurarea începută în 2003 și desfășurată timp de aproape două decenii a reușit să redea farmecul aristocratic transilvănean de odinioară.
Pe eticheta vinurilor Ana se regăsește Castelul Bethlen din Sânmiclăuș, ridicat în secolul XVII de Miklos Bethlen, la granița dintre stilul arhitectural al Renașterii și cel Baroc. Parcul castelului s-a numărat printre cele mai frumoase grădini istorice din Transilvania, în anii 1700, amintire ce evocă spiritul unei epoci care prețuia frumusețea și arta. Astăzi, castelul se află într-un amplu proces de restaurare, iar imaginea sa pe etichetă simbolizează responsabilitatea de a păstra patrimoniul.
Excelență recunoscută
Pe parcursul celor peste 10 ani, vinurile Owner’s Choice au fost răsplătite cu aproape 200 de medalii la competiții naționale și internaționale — Concours Mondial de Bruxelles, Decanter, Mundus Vini, London Wine Competition, Frankfurt, Lyon și multe altele. Aceste distincții nu doar confirmă calitatea colecției, ci și vocația ei de a concura la cele mai înalte standarde ale vinurilor din întreaga lume.
Vinurile Owner’s Choice sunt expresia unei promisiuni făcute cu sufletul: aceea de a duce mai departe tradiția și bucuria de a crea vinuri care spun o poveste. Fiecare sticlă vorbește despre răbdare și respect pentru pământ, despre devotamentul celor care cred în puterea lucrurilor făcute cu grijă și despre frumusețea moștenirii transmise peste generații.