fbpx

Background
Background

CRAMELE JIDVEI

Jidvei prelucrează anual peste 25 de milioane kg de struguri, iar plantațiile grupului sunt autorizate de către O.N.V.P.V. pentru obținerea vinurilor cu denumire de origine controlată – D.O.C. În zona D.O.C. Târnave Jidvei, sub denumirea Jidvei, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești. Calitatea acestora este confirmată, an de an, de medaliile obținute la prestigioase competiții internaționale. Vinurile Jidvei au fost distinse în ultimii 10 ani cu peste 500 de medalii.

Începând cu anul 1999, beneficiile tehnicii moderne au venit să sprijine valorificarea tradiției, grație investițiilor care au urmărit optimizarea proceselor tehnologice din crame, pentru a asigura calitatea şi tipicitatea vinurilor noastre.

Jidvei dispune de patru crame situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, dotate cu cele mai performante echipamente și cu o capacitate de stocare impresionantă de peste 35 de milioane de litri. În aceste crame, grație artei oenologilor noștri, dar și echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație, Jidvei produce, an de an, vinuri de calitate, care păstrează vocația arealului viticol (terroire viticole).

Background
Background

CRAMA JIDVEI

Construită în anul 1974, este cea mai mare dintre cele patru crame Jidvei, având o capacitate de stocare de 21,5 milioane de litri. Aceasta impresionează prin modalitatea de prelucrare a strugurilor, tehnologia modernă de fermentare complet automatizată, și tehnologiile inovative de condiționare a vinurilor. În interiorul cramei, vinul este depozitat preponderent în vase din oțel inoxidabil (13 mil. litri), dar și în vase de lemn (1,9 mil. litri), vase din polstif (3,6 mil. litri) și vase căptușite cu rășini epoxidice (3 mil. litri). Capacitatea liniilor de îmbuteliere este, în prezent, grație ultimelor investiții, de 10.000 sticle/oră.

Background
Background

CRAMA BLAJ

Înființată în 1989 și modernizată în 2007, crama Blaj găzduiește vinoteca în care se regăsesc cele mai vechi vinuri din gama Castel (200.000 butelii). Crama are o capacitate de stocare de 3,95 milioane de litri, iar depozitarea vinului se face în cisterne din oțel inoxidabil (1,65 mil. litri), vase căptușite cu rășini epoxidice (1,75 mil. litri), vase de lemn (38.000 litri) și vase din polstif (146.000 litri).

Background
Background

CRAMA BĂLCACIU

Crama Bălcaciu, construită în 1958, găzduiește vinurile spumante și distilatele de vin. Aceasta are o capacitate de stocare de 2,4 mil. litri, dintre care vase din oțel inoxidabil (1,54 mil. litri), vase de lemn (101.000 litri), vase căptușite cu rășini epoxidice (693.000 litri) și vase din polstif (105.000 litri).

Background
Background

CRAMA TĂUNI

Înființată în 2014, crama Tăuni este unică prin amplasament și construcție, datorită vinificatoarelor și cisternelor de fermentare și depozitare, a echipamentelor și instalațiilor cu care este dotată, precum și datorită tehnologiilor moderne și inovative aplicate. Cu o capacitate de stocare de 4,96 mil litri (vase din oțel inoxidabil), această cramă folosește energia gravitațională, funcționând pe principiul vaselor comunicante și asigurând o intervenție minimă în procesul de vinificație. Această cramă reprezintă modul în care compania a răspuns necesității de dezvoltare durabilă și consum durabil.

Background

0
Coș de cumpărături