ALEXANDRU TOMESCU ȘI VIOARA STRADIVARIUS REVIN LA CASTELUL BETHLEN-HALLER
Un concert-omagiu dedicat lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa.
Castelul Bethlen-Haller devine scena unei întâlniri rare între muzică, virtuozitate, patrimoniu și universul artistic al lui Constantin Brâncuși.
Concertul Stradivarius MUZELE, în interpretarea extraordinară a lui Alexandru Tomescu - vioară, Dragoș Ilie – chitară clasică și Omar Massa - bandoneon, propune o călătorie sonoră între timp, materie și emoție, inspirată de MUZELE care au dat formă creației marelui sculptor.
În centrul experienței se află sunetul uneia dintre ultimele viori Stradivarius funcționale din lume: Stradivarius Elder-Voicu.
Sunteți invitați să trăiți mai mult decât un concert: dialoguri importante, muzică clasică, mari artiști, personalități culturale, vinuri rafinate și gastronomie autentică, într-o zi de vară petrecută pe unul dintre cele mai elegante domenii istorice din Transilvania.
Pentru cei pasionați de muzică, vin și gastronomie
O experiență completă, creată în jurul artei și rafinamentului:
Acces pe domeniul castelului începând cu ora 12:00
În armonie cu eleganța Castelului Bethlen-Haller și cu atmosfera evenimentului, vă invităm să alegeți o ținută rafinată, discretă și naturală. Nu impunem un dress code formal, însă credem că frumusețea experienței va fi completată de un gest simplu: acela de a ne îmbrăca în acord cu locul și momentul. Vă recomandăm să purtați încălțări potrivite pentru piatră cubică și gazon.
Concertul Stradivarius MUZELE
Cea de-a XIX-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius poartă titlul MUZELE și este dedicată energiilor care au inspirat creația lui Constantin Brâncuși.
Brâncuși a fost profund legat de muzică. În atelierul său existau chitări, discuri, un gramofon modificat de el, chiar și o vioară pe care a construit-o dintr-o lădiță de portocale. Organiza adesea soirées-uri și cânta la chitară pentru cei invitați, printre apropiații săi s-a numărat și compozitorul Erik Satie.
Repertoriul concertului, gândit ca un dialog sonor între vioară, chitară clasică și bandoneon, cuprinde lucrări compuse de: Erik Satie, George Enescu și Astor Piazzolla.
Interpretează:
Unul dintre cei mai importanți violoniști români contemporani, Alexandru Tomescu reunește virtuozitatea, sensibilitatea și o extraordinară capacitate de a transforma muzica într-o experiență profund umană.
A concertat pe scene prestigioase precum Carnegie Hall, Concertgebouw sau Berliner Philharmoniker și a colaborat cu mari dirijori ai lumii.
Din 2007, i-a fost încredințată vioara Stradivarius Elder-Voicu, iar împreună au devenit simbolul unuia dintre cele mai importante proiecte culturale românești: Turneul Internațional Stradivarius.
Considerat unul dintre cei mai valoroși chitariști clasici ai noii generații, Dragoș Ilie a impresionat publicul internațional prin expresivitatea și rafinamentul interpretativ.
Artistul a concertat în Europa și SUA, a susținut seminare și masterclass-uri internaționale și este astăzi profesor universitar doctor la Universitatea de Arte din Iași.
Născut la Buenos Aires, Omar Massa este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani ai bandoneonului și un interpret profund legat de universul muzical al lui Astor Piazzolla.
A concertat pe marile scene ale lumii și este recunoscut pentru sensibilitatea și forța expresivă a interpretărilor sale.
Patrimoniu universal
Construită în anul 1702 de Antonio Stradivari, vioara Stradivarius Elder-Voicu este considerată una dintre cele mai frumoase creații ale celebrului lutier italian și una dintre ultimele viori Stradivarius funcționale din lume.
Clasificată drept Obiect de Patrimoniu Național – categoria Tezaur, vioara a aparținut timp de două decenii maestrului Ion Voicu.
Sunetul său poartă peste trei secole de memorie și istorie universală a muzicii. În cadrul Turneului Internațional Stradivarius, vioara devine o punte între epoci, generații și sensibilități artistice.
Dialogul Artelor
Înaintea concertului, va avea loc o întâlnire dedicată relației dintre muzică, sculptură, meșteșug și arta vinului, cu Alexandru Tomescu și lutierul Silvian Rusu.
Unul dintre cei mai valoroși lutieri ai României și unul dintre cei mai apreciați la nivel european, Silvian Rusu este lutierul Universității Naționale de Muzică din București și cel care îngrijește vioara Stradivarius Elder-Voicu.
Lemnul destinat viorilor este ales și păstrat, asemenea unui vin de colecție care capătă profunzime odată cu trecerea timpului. În universul lui Brâncuși, materia era eliberată până ajungea la esență. În lutierie, lemnul este ascultat, modelat și lăsat să își găsească vocea. În vin, răbdarea devine caracter.
La finalul întâlnirii, Silvian Rusu va construi o vioară în miniatură și va explica întregul proces de construire al unui instrument care poate traversa secole.
O experiență memorabilă
Castelul Bethlen-Haller este un simbol al eleganței aristocratice transilvănene, al patrimoniului bine păstrat și al vinurilor care spun o poveste despre tradiție și autenticitate. Va fi un eveniment special, în care vinurile Jidvei vor acompania muzica, completând atmosfera cu note de rafinament și identitate locală. O celebrare a excelenței în toate formele sale - muzicală, arhitecturală, culturală.
Concertul Stradivarius MUZELE din 4 iulie vă promite o poveste care se trăiește cu toate simțurile.
Concertul Stradivarius „MUZELE” va avea loc pe 4 iulie la Castelul Bethlen-Haller din Cetate de Baltă, județul Alba.
La ce oră începe concertul?
Concertul începe la ora 20:00.
Accesul pe domeniu diferă în funcție de experiența aleasă:
APPASSIONATO – acces de la ora 12:00
ANDANTE – acces de la ora 19:00
Care este diferența dintre experiențele APPASSIONATO și ANDANTE? APPASSIONATO
APPASSIONATO
Este experiența completă a zilei și include:
acces extins pe domeniul castelului, începând cu ora 12.00
toasturi cu vinuri și spumante Jidvei
tur ghidat al Castelului
participare la Dialogul Artelor cu Alexandru Tomescu, Marius Bodochiș și Silvian Rusu
participare la Atelier de lutierie susținut de Silvian Rusu (lutier)
experiență gastronomică from farm to table (prânz)
degustare de vinuri exclusiviste Jidvei
amuse-bouche și preparate fine from farm to table înainte de concert
concertul Stradivarius MUZELE
întâlnire cu artiștii la finalul serii
ANDANTE
Este experiența dedicată serii de concert și include:
acces pe domeniu înainte de concert
toast de întâmpinare cu vinuri și spumante Jidvei
amuse-bouche și preparate fine from farm to table
concertul Stradivarius MUZELE
întâlnire cu artiștii la finalul serii
Ce este „Dialogul Artelor”?
„Dialogul Artelor” este o întâlnire specială despre muzică, sculptură, lutierie și arta vinului, inspirată de universul lui Constantin Brâncuși.
Participă:
Alexandru Tomescu – violonist
Marius Bodochi – actor
Silvian Rusu – lutier
Evenimentul este inclus exclusiv în experiența APPASSIONATO.
Atelierul de lutierie este inclus în bilet?
Da. Participanții la experiența APPASSIONATO vor putea asista la atelierul demonstrativ susținut de Silvian Rusu, în cadrul căruia acesta va construi o vioară miniaturală și va explica procesul de realizare al unui instrument.
Pot participa doar la concert?
Da. Experiența ANDANTE este dedicată celor care doresc să participe la concert și să se bucure de atmosfera serii de vară de la castel.
Locurile sunt limitate?
Da. Numărul de locuri este limitat pentru ambele experiențe, pentru a păstra caracterul intim și calitatea experienței.
Ce se întâmplă în cazul condițiilor meteo nefavorabile?
În situații excepționale sau de forță majoră, Organizatorul poate decide amânarea sau anularea evenimentului, conform regulamentului.
Participanții vor fi informați în cel mai scurt timp posibil prin e-mail (la adresa folosită la înscriere) și prin anunț publicat pe site-ul oficial și pe canalele de social media.
În acest caz, aveți două opțiuni:
Reprogramare (reportare): puteți participa la noua dată a evenimentului stabilită de Organizator.
Restituirea taxei: dacă evenimentul este anulat sau dacă nu acceptați noua dată, puteți solicita returnarea taxei de participare printr-un e-mail trimis în termen de 10 zile de la notificarea oficială. Restituirea se face în termen de 7 zile lucrătoare de la confirmarea solicitării.
Dacă nu transmiteți o solicitare de restituire în termenul menționat, se consideră că ați acceptat reprogramarea, iar taxa va fi reportată automat pentru noua dată.
Se poate fotografia și filma în timpul evenimentului?
Fotografiile și filmările sunt binevenite în cadrul experienței și al întâlnirilor cu artiștii. În timpul concertului, vă rugăm să respectați indicațiile organizatorilor pentru a păstra atmosfera artistică a recitalului.
Există parcare la castel?
Parcarea este disponibilă pentru participanții care finalizează procesul de check-in, în zonele indicate de organizator. Voluntarii vor direcționa traficul în ziua evenimentului.
Cum pot achiziționa bilete?
Biletele pot fi rezervate direct prin intermediul paginii oficiale a evenimentului, folosind butoanele dedicate fiecărei experiențe.
Până când se pot achiziționa biletele?
APPASSIONATO – până pe 1 iulie 2026
ANDANTE – până pe 2 iulie 2026
Biletele sunt rambursabile sau transferabile?
Taxa nu este rambursabilă, indiferent de motiv, însă biletul se poate transfera către o altă persoană până pe 01.07.2026, prin trimiterea unei solicitări oficiale la adresa de email evenimente@jidvei.ro. Se generează un cod de reducere egal cu suma achitată, iar noul participant se va putea înscrie folosind acel cod. Transferul va fi validat numai după confirmarea primirii și procesării solicitării de către Organizator.
Cum se face accesul la eveniment?
Formularul de check-in se trimite cu câteva zile înainte de eveniment de către Organizator. În urma completării lui, fiecare participant primește un cod QR pentru el și însoțitorii înscriși, pe care trebuie să îl prezinte în ziua evenimentului la intrarea pe domeniul castelului.
JIDVEI folosește module cookie pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Cookie-urile sunt fișiere create de site-urile pe care le accesezi. Acestea îți îmbunătățesc experiența online salvând informațiile de navigare. Folosind cookie-urile, site-urile pot să te mențină conectat(ă), să îți rețină preferințele și să îți ofere conținut relevant.
Vă puteți modifica preferințele privind modulele cookie pe acest site folosind butoanele din stânga. De asemenea, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate și Politica de Cookie.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Module cookie de la terți
Acest website folosește Google Analytics pentru a colecta informații despre traficul înregistrat, detalii despre locația vizitatorilor precum și timpul petrecut pe site, paginile accesate etc.
Activând acest cookie ne ajutați să ne îmbunătățim experiența utilizatorilor pe acest website.
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!
Cookie-uri suplimentare
Acest site folosește următoarele cookie-uri suplimentare:
(afișează aici cookie-urile pe care le folosești pe site-ul web.)
Te rog activează mai întâi cookie-urile strict necesare ca să-ți putem salva preferințele!