fbpx

Campania „Primul loc e doar primul pas” Jidvei continuă în perioada octombrie – decembrie 2019

Anul acesta, odată cu lansarea campaniei de comunicare care se desfășoară sub sloganul „Primul loc e doar primul pas”, Jidvei a intrat într-un amplu proces de revitalizare a percepției brandului, definind o poziționare clară pentru companie și pentru produsele sale. În luna octombrie, prin campania integrată de comunicare, Jidvei continuă să marcheze noul context de business și cei 20 de ani de implicare și efort constant de a redefini valorile brandului și de a-l aduce mai aproape de cei care iubesc vinul.

Una dintre cele mai importante etape ale procesului de rebranding a presupus modernizarea și actualizarea identității vizuale. Prima jumătate a anului 2019 a fost marcată de demersurile de integrare a noii identități de brand în designul etichetelor de produs, ceea ce a presupus îmbunătățirea și alinierea, până în prezent, etichetelor a șapte dintre gamele existente.

Cea de-a doua etapă a campaniei „Primul loc e doar primul pas” cuprinde un mix de comunicare care include campania TV cu două clipuri, un spot radio, precum și campanii outdoor, online și acțiuni de PR. Noua etapă a campaniei de comunicare a debutat sâmbătă, 12 octombrie 2019, prin difuzarea unui spot TV în cadrul meciului România-Feroe, în intervalul orar cuprins între orele 19.00 – 21.00. Luni, 14 octombrie 2019, campania a fost relansată, spoturile TV fiind difuzate în perioada octombrie- decembrie de către 15 stații naționale.

Campania „Primul loc e doar primul pas” este prima campanie de anvergură națională prin care Jidvei marchează atât evoluția brandului din ultimii 20 de ani, cât și evoluția din anii ce vor urma.

Credem în depășirea barierelor și privim cu optimism viitorul. Pentru că ne place ce facem, cum facem și cine am devenit. Am creat un manifest prin care îndemnăm la pasiune, curaj și dedicare, atribute care reprezintă valorile de brand Jidvei, motorul care ne-a adus pe primul loc și care ne va purta mai departe. Astfel, aducem în atenția consumatorilor o campanie de comunicare relevantă, cu un mesaj puternic, în legătură directă cu spiritul uman, a spus Ana Necșulescu, marketing manager Jidvei.

Vă invităm să urmăriți spoturile campaniei la următorul link: https://bit.ly/32g1cEv

0
Coș de cumpărături