fbpx

Jidvei încheie un an de excepție privind cu încredere spre viitor

2018 s-a dovedit a fi un an de excepție pentru sectorul vitivinicol în general și pentru compania Jidvei, unul dintre principalii jucători pe piața vinurilor din România. La începutul lunii decembrie, la Jidvei s-a derulat ultima acțiune de recoltare din acest an, o recoltă specială, culeasă de pe parcelele de Gewurztraminer situate pe 5 hectare alocate pentru producerea unui vin la fel de special: Eiswein Jidvei. Un sortiment de vin desert care se produce din strugurii lăsați pe viță pentru a fi recoltați iarna, doar în anii de excepție când sunt întrunite toate condițiile necesare.

În campania de recoltare din toamnă, derulată în perioada 1 septembrie – 10 octombrie 2018, cu implicarea a peste 1.000 de oameni pentru culesul manual și 13 combine pentru culesul mecanizat, au fost recoltate de pe cele 2.500 ha peste 30 milioane kg de struguri din care estimăm obținerea a peste 21 milioane de litri de vin. Ploile din lunile iunie și iulie, cu o frecvență de peste 80%, au reprezentat una dintre principalele provocări ale acestui an, însă în cea de-a doua parte a verii, vremea s-a îmbunătățit considerabil, iar la finalul acestui an putem afirma fără rezerve că 2018 va rămâne un an de referință, cu o producție de excepție, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

Asocierea factorilor climatici – temperatura medie orară mai ridicată cu 4 grade față de media multianuală, existența unor variații de temperatură specifice climatului continental și lipsa precipitațiilor din perioada de maturare – cu tehnologia modernă au adus anul acesta companiei Jidvei o producție deosebită din punct de vedere cantitativ și calitativ, cu vinuri de o calitate excepțională, cu arome complexe și puternic reprezentative, în care se recunoaște cu ușurință soiul de struguri.

„Vinurile din acest an ar putea fi folosite ca standard pentru fiecare soi, deoarece poartă în pahar aroma strugurelui mai bine ca niciodată. Sunt vinuri care păstrează puternic aromele definitorii pentru soiul de struguri, ca expresie deplină a tipicității acestora. Îmbunătățirea semnificativă a vremii în a doua parte a verii a favorizat acumularea zahărului și aromelor în struguri”, a spus Maria Necșulescu, director general adjunct Jidvei.

Anul 2018 a însemnat, totodată, finalizarea a două proiecte majore la Crama Jidvei, proiecte cu o valoare de peste 6 milioane de euro: o nouă linie de îmbuteliere isobarică de 7.000 st./oră care va permite și realizarea de produse noi de tip spumos, spumant și frizzante și un proiect care s-a concretizat în mărirea capacității de fermentare cu temperatură controlată cu peste 2.500.000 litri și o nouă secție de condiționare ultramodernă cu 2.000.000 litri.

Grija pentru mediu și preocuparea constantă pentru utilizarea eficientă a resurselor s-a materializat anul acesta în derularea unui program cu o valoare de 1.500.000 de euro care au fost investiți în echipamente pentru condiționarea apei și a soluțiilor pentru tratamente directe, precum și achiziționarea unor noi echipamente de stropit. Acestea contribuie la creșterea productivității și a sustenabilității permițând, totodată, o scădere a numărului de tratamente.

Pentru 2019, Jidvei își propune creșterea activității în zona de export, intensificarea acțiunilor de marketing și comunicare, atât în ceea ce privește valorile și produsele companiei, cât și în sensul educării consumatorului și consolidarea culturii vinului, cu accent pe tradițiile și istoria vinului românesc. Compania își propune lansarea unor game noi care să fie atractive pentru segmentul tânăr, dar și valorificarea unor soiuri uitate, cum ar fi Neuburger. Jidvei va continua să investească în echipamente și tehnologii moderne, unul dintre proiectele pe care compania le are în vedere în 2019 este modernizarea coloanelor de distilare din Crama Bălcaciu, locul în care se produce unul dintre produsele de referință, celebrul distilat din vin – Vinars Jidvei.

0
Coș de cumpărături