fbpx

Jidvei susține primii pași

De peste 20 de ani, Grupul Jidvei se implică activ în viața comunităților din care face parte. Pornind de la convingerea fermă că fiecare dintre noi putem face mai mult pentru cei din jurul nostru, Jidvei susține constant proiecte din domeniul educației, al culturii și al sportului.

Anul acesta, în contextul generat de panedemia Covid-19, compania Jidvei s-a alăturat eforturilor celor care au grijă de cei mai mici și mai vulnerabili, donând Spitalului Municipal din Blaj trei incubatoare tip YP – 90 A, în valoare de 85.607 lei. Atunci când cei mici deschid ochii într-o lume nouă au nevoie de grijă, atenție și dragoste. Iar când această întâlnire se întâmplă mai repede și în condiții speciale este important ca profesionalismul și devotamentul medicilor să fie dublate de beneficiile tehnicilor moderne. Din 19 iunie incubatoarele au fost puse în funcțiune în cadrul Secției de Neonatologie, fiind preluate de medicul specialist neonatolog Ioana Ighian.

„Pentru noi, una dintre cele mai importante valori este respectul pentru ceea ce facem, pentru oamenii care ne sunt mereu alături și pentru cei din comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Viziunea noastră nu se rezumă doar la momentul prezent, ci este mereu ghidată de perspectiva viitorului. Așa cum spune și mesajul campaniei „Pe primul loc e România” , doar investind în tinerele generații, în sănătatea și în educația lor, ne putem asigura că România are un viitor mai bun, mai optimist. Și, pentru că totul începe cu primii pași, am decis să venim în sprijinul celor foarte mici, dar foarte puternici care au nevoie de toată atenția noastră.” a spus Ana Necșulescu, Marketing Manager Jidvei.

Această donație vine să întărească mesajul campaniei „Pe primul loc e România”, începută în luna aprilie 2020, care aduce în prim plan oamenii, grija, responsabilitatea și puterea lui „împreună”.

Dacă doriți să susțineți Spitalul Municipal Blaj pentru achiziționarea echipamentelor medicale necesare, puteți dona în contul RO38BTRLRONCRT0281214001, deschis la Banca Transilvania, titular Asociația 2% pentru Spitalul Municipal Blaj – strada Republicii, Nr. 2, Blaj, Alba, cod fiscal 32633019. De asemenea, puteți direcționa 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile obținute din salarii și pensii către Asociația 2% pentru Spitalul Municipal Blaj.

0
Coș de cumpărături