fbpx

Vinurile Jidvei, premiate cu 16 medalii la cinci concursuri internaționale prestigioase

În lunile aprilie și mai, Jidvei a înregistrat noi performanțe în cadrul a cinci concursuri internaționale de prestigiu unde a câștigat 16 medalii cu vinuri din gamele Grigorescu, Owner’s Choice, Tezaur, Mysterium, Clasic și Mărgăritar.

La finalul lunii aprilie, competiția Concours Mondial Du Rose a sărbătorit exclusiv vinurile roze ale lumii, care au devenit un fenomen popular la nivel global. În fiecare an, juriul alcătuit din 60 de experți degustători, evaluează și notează mostrele prezentate, după care, ulterior, se consultă pentru stabilirea câștigătorilor, premiile oferite constituind o garanție a calității pentru un număr larg de cumpărători. Prin urmare, medalia de argint acordată vinului Mărgăritar Roze NV reprezintă o distincție valoroasă a acestuia.

În data de 10 mai, concursul The International Wine Challenge Merchant Awards a apreciat și premiat Jidvei cu șase medalii prin acordarea titlului de „Commended Winner” vinurilor Grigorescu Gewurztraminer 2017, Mysterium Cs+Pn+Sy 2017, Owner’s Choice Ana Chardonnay 2016, Owner’s Choice Maria Pinot Gris 2016 și Tezaur Sauvignon Blanc 2017, iar medalia de bronz a revenit vinului Maria Fetească Albă 2017 din gama Owner’s Choice. Acest concurs celebrează cei mai eficienți producători de vinuri de calitate superioară care oferă servicii excepționale consumatorilor din Marea Britanie, iar succesul obținut în acest cadru a adus un plus de valoare vinurilor Jidvei prin normele asumate de The International Wine Challenge Merchant Awards, mai precis rigoarea aplicată selecției unor câștigători care dovedesc că aplică un model de afaceri viabil și integru.

În continuare, în data de 21 mai, târgul London Wine Fair a găzduit festivitatea de premiere în cadrul The International Wine & Spirit Competition, competiție care se mândrește cu abilitatea de a stabili standardele internaționale ale calității în domeniul vinurilor, aceasta fiind unică prin spațiul special conceput pentru a permite degustarea vinurilor de către 400 de experți globali timp de șapte luni în decursul anului. Astfel, aceștia au oferit cinci medalii de bronz vinurilor Owner’s Choice Ana Sauvignon Blanc 2017, Clasic Fetească Regală 2017, Owner’s Choice Maria Pinot Gris 2016, Nec Plus Ultra Sauvignon Blanc 2017 și Tezaur Sauvignon Blanc & Fetească Regală 2017.

De asemenea, în luna mai, Jidvei s-a remarcat la Londra în cadrul Decanter World Wine Awards, concurs care a demonstrat că, în cel de-al 15-lea an de activitate, poate fi considerat cea mai amplă și influentă competiție de vinuri. Echipa alcătuită din 275 de jurați, care include majoritatea experților de referință la nivel internațional, a degustat in blind cele 16,903 de vinuri înscrise în concurs. În urma acestui proces riguros de jurizare, Owner’s Choice Maria Fetească Albă 2017 și Tezaur Sauvignon Blanc 2017 s-au distins și au fost premiate fiecare cu medalii de bronz.

În cele din urmă, distincțiile oferite de către Concours Mondial De Bruxelles în Beijing, China, în luna mai, au completat reușitele valoroase obținute de Jidvei în primăvara acestui an. Cu fiecare ediție, competiția furnizează consumatorilor o evaluare de bază a vinurilor înscrise, prin realizarea unor analize critice a celor mai recente tendințe din interiorul lumii vinurilor, conferind o imagine de ansamblu, actualizată anual, asupra industriei la nivel global. În cadrul ediției aniversare a 20 de ani de activitate, competiția a premiat vinurile Owner’s Choice Ana Chardonnay 2016 și Owner’s Choice Ana Sauvignon Blanc 2017 cu medalii de argint.

0
Coș de cumpărături