Expresie pură a soiului în terroir-ul transilvan, gama Pinot Noir surprinde prin maniera în care trei vinuri vinificate diferit reușesc să spună aceeași poveste. Un trio remarcabil, o coregrafie între om și natură desăvârșită cu pasiune, dăruire și creativitate.
Cu o complexitate aromatică de excepție, Pinot Noir Roșu 2019 este sec și echilibrat, senzațiile de fructe roșii suculente sunt completate de note mature și catifelate specifice unei scurte învechiri la sticlă. Regăsim, deopotrivă, fructe proaspete – cireșe și vișine, dar și compot, tonuri de zmeură, coacăze negre, alături de note plăcute de lemn dulce, țigări de foi și de piele tăbăcită. Corpolența lejeră, tanini extrem de fini și de catifelați, precum și aciditatea peste medie conferă vinului o prospețime aparte și un foarte bun potențial de învechire la sticlă. Posgustul este proaspăt de fruct zemos.
Informații tehnice:
An recoltă: 2019
Alcool: 13.5%
Palier de gust: sec
Zaharuri reziduale: 1.0 g/l
Aciditate totală: 5.0 g/l
Notă degustare:
Aspect: roșu rubiniu cu o intensitate medie; limpede, fără depuneri, cu reflexii granat.
Miros: note parfumate de fructe de pădure – coacăze, cireșe și vișine; accente vegetal-ierboase, de ardei verde, cu arome fine de lemn de cedru, dar și de ciuperci de pădure.
Gust: este sec și echilibrat; arome de fructe proaspete – cireșe și vișine; tonuri de zmeură, coacăze negre; note plăcute de lemn dulce, țigări de foi și de piele tăbăcită.
DETALII
Recenzii
Nicio recenzie deocamdată.